Cartea de Povești a Izvorului Alb – Capitolul 1

A fost odată un sat care își legăna visele în susurul Bistriței; se chema Izvorul Alb, sat cu oameni pașnici care se bucurau de viața lor tihnită și trudeau din greu pământul darnic lăsat de străbunii lor.

Duminica răspundeau la chemarea tainică a clopotului și-și îndreptau pașii spre biserica ridicată de moșii lor, spre altarul și stranele cioplite în lemn de cireș. Toaca răsuna până la Dochia, stareța Ceahlăului. Îi pomeneau cu smerenie pe cei plecați și apoi, cu pas sprinten, se adunau în inima satului la horă cu scripcarul și țambalagiul.

Tihna le-a fost tulburată de vestea că li se va smulge de sub picioare avuția strămoșească; locul satului avea să fie luat de lacul de acumulare Bicaz. Cuvintele sunt prea sărace să spună durerea și neputința pe care au simțit-o cu mic și mare sătenii. Li s-a dat un timp limitat să-și strămute locuințele; o mica parte au ales sa plece și s-au stabilit tot în județul Neamț, unde și astăzi sunt numiți “ Strămutații”; majoritatea au ales să-și ridice case în susul pârâului.

Biserica și cimitirul au fost primele strămutate sub straja Dochiei. Au bătut săptămâni în șir clopotul și toaca; satul vechi plângea conducându-și strămoșii spre noul lăcaș. Pot înțelege nemăsurata durere a satenilor; eu însămi am fost o călătoare peste mări și țări dar întotdeauna m-am despărțit cu o durere sfâșietoare de plaiurile natale.

Așa s-a clădit noul sat care s-a întins pe ambele maluri ale Izvorului Alb, pe dealuri și prin păduri ascunzând parcă tainele strămoșilor de ziua de mâine. Anii au trecut și puțini sunt cei rămași care, cu lacrimi în ochi și hohot de jale în gât, își aduc aminte cum le-a fost acoperită istoria de apa ucigătoare care țâșnea victorioasa prin zăgazurile noului baraj; mare sărbătoare pentru arhitecți, constructori și guvernanți, zi de doliu pentru izvorani.

Au trudit, au clădit, au trăit, au murit în noua vatră și au sperat ca urmașii lor să le audă chemarea, doina și dorința de a nu lăsa satul lor sa piară așa cum s-a mai întâmplat odinioară.

Ascultați, dragii mei călători, chemarea străbună!

Mihaela Stan Bălănescu

   Bistrița susurând prin luncă

   Plutașii destoinici

   Strămutatul strămoșilor

   Zi de doliu în Izvorul Alb: inaugurarea barajului de la Bicaz

Istoria satului vechi este cioplită în piatră albastră – albastru tradițional al Izvorului Alb – și își va duce veșnicia peste ani

   Noile lăcașe

   Să nu uităm niciodată să aducem omagiu strămoșiilor pentru multă lor osteneala și credință